Animal social

Stau linistit la bar. Barul hotelului. In camera nu am net, astfel incat cu nasul in laptop si o cafea alaturi, imi vad de treaba prin email-uri. In jur, sa tot fie 40 de mese goale. Barmanul isi vede de ale lui. Pe limba lui. De data asta, bulgara. Trec linistite cam zece minute. Linistea e sparta de plodul de 5 ani. Si de accentul moldovenesc. Al mamei. Tata e gaina in casa, nu acopera cantecul cocosului posesor de oua. Daca ai all inclusive, e o prostie sa nu profiti. De ce sa stai la plaja la ora patru dupaamiaza cand poti sa golesti tot ce misca: sticle, pahare, cesti. Am platit, deci merit. Merit, deci exist. Exist, deci trebuie sa-mi fac cunoscuta prezenta, existenta. Familia tipic romaneasca, ea/el/plod se dezlantuie in gangurituri si rasete. Din toate mesele goale, o aleg pe singura interesanta. Cea din spatele meu. Plodul imi da tarcoale cu muci cu tot. Mama se “hodineste” alaturi de sot. Traiesc intens avantajele all inclusive-ului. Barul nu mai e gol. Barul a devenit foarte zgomotos. Stam fund in spate si ne mirosim transpiratia si cuvintele. Ei trag cu ochiul la ecranul meu, eu amusinez ocari printre buze. Ne zambim. Imi dau pe gat cafeaua cu riscul oricarui stop cardiac spontan. Mai bine mort decat impreuna. Mai bine golan decat social. Trantesc capacul laptop-ului si ma duc dracului in camera. Duca-se si email-urile, duca-se si internetul, duca-se toti. Nu, ei nu se duc. Ei se aduna. Pentru ca omul e un animal social. Eu, doar un animal.

~ de amoozzooma pe septembrie 4, 2008.