Jalnic
Batranete desantata, purtata cu tupeu si lipsa de bun simt in vazul tuturor. Piele mucificata si atarnand pe oase intr-un grotesc si dizgratios uman ajuns la capatul drumului. Furibunda tragere de fiecare secunda cu disperare si furie. Minciuna suprema fata de semeni si sine. Prefacatorie jalnica si penibila aruncatoare de pacate spre cei din jur care nu au nimic de a face cu spectacolul parsiv al dezmembrarii. Tale.
Te dezmembrezi incet si trist. Tragi de fiecare secunda care ti-a mai ramas in sistole. Lupti cu furie si uitare pentru fiecare centimetru patrat de viata. Renegi orice uman si declari deshuamarea ca singura prezenta scenica. Ai putea avea bunul simt sa te sinucizi. Nu o faci pentru ca nu mai stii cine esti, de unde ai venit. Stii doar unde te vei duce. Si capatul de linie iti da puterile raului. Te agati cu ghearele-ti murdare de orice e in jur: oameni, suflete, priviri. Minti in uitarea pe care nu o ai, Ignori in nesimtirea pe care ti-ai format-o. Fariseu si cabotin perfect, iti joci rolul batranetii pline de uitare. Uiti ce vrei, stii ce vrei sa uiti. Nu te pacalese nimeni, ii joci pe toti. Si te astepti sa fim intelegatori. Pentru ca rolul iti vine manusa. Si ne urasti si ne blestemi daca-ti radem in nas. Nu accepti sa fii dat in fapt. Te autoconvingi, si in mare masura reusesti, ca esti centrul universului si suferinta celor din jur e hrana ta zilnica. Ti se cuvine, o meriti. Sunt tineri, sunt in putere, sunt vii. E filmul din care tu nu mai faci parte. Invidia te roade, hoitul iti joaca festa finala. Si atunci distrugi tot. Si crezi ca ti se cuvine tot: atentie, ajutor, mila. Nu, nu crezi. Stii ca ti se cuvine tot. Nu admiti alta optiune. Nu ai bun simt sa te retragi. Nu ai demnitate si nimic uman in tine nu a mai ramas. Ceri mila, da, dar nu ai nici un fel de compasiune. Ceri atentie dar ucizi in fiecare clipa. Nu ascunzi ci defilezi si mai mult cu ramasita care ai devenit. O etalezi cu nesimtire si-ti arati oasele iesite prin timpul pielii. Loc in care candva a fost un trup. Cu cat mai multa viata intalnesti, cu atat mai furibund esti. Cu cat miroase a iarba mai intens, cu atat acoperi tot cu a ta miasma de pamant reavan, proaspat sapat. Cu cat mai multa bucurie, cu atat strigatul durerilor tale il vrei auzit.
Ai imbatranit urat. Dar tu nu stii. Nu stii nimic, spui tu. Daca stiai, erai. Pentru ca nici nu vrei sa afli, nici ca vei fi fost vreodata. Un om.
