Urat versus frumos
Norocul sau ghinionul face ca unii sa fim urati iar altii frumosi. Cei urati dau tare cu “frumusetea sufletului conteaza” si se antreneaza pentru inteligenta. Cei frumosi nu dau doi bani pe inteligenta dar se plang de singuratate. Frumusetea se duce repede si traiesc din amintiri pana la sfarsit. Uratii urasc frumosii. Nespus, nescris, nedeclarat. Instinctiv. Ei nu au avut gasca aia misto din liceu, intotdeauna prietenul(a) lor se regula cu cea mai sexy din grupa in timp ce ei ramaneau acasa cu nasul in Dostoievski, la serviciu intotdeauna seful era mai zambitor si mai simpatic cu cei frumosi. Frumosii trec cu vederea peste urati cautand Printul calare pe Calul Alb ( dupa caz, Printesa din Turn ). De cele mai multe ori raman doar cu Calul. Asta ii face sa urasca si ei, mai devreme sau mai tarziu, celalalt regn. Razboiul sexelor isi are originea in razboiul dintre urat si frumos. Uratul crede ca el e bun si frumosul e rau. Frumosul crede ca doar uratul e rau. Cuplurile de frumosi rezista putin pentru ca sunt superficiale si pline de provocari. Uratii traiesc din plin bucuria jumatatilor imbinate. Pentru ca uratul cu greu isi gaseste blugii care sa-l incapa. Pentru frumos sunt nenumarate optiuni. “Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie” e povestea cu care si uratii si frumosii se balacaresc o viata intreaga. Pe principiul “sunt om si nimic din ce-i omenesc nu-mi este strain” frumosii arunca la gunoi orice urat. Acelasi principiu ajuta uratii sa dispretuiasca orice frumos prost. Comparativ cu uratul, frumosul e prost pentru ca in timp ce primul, respins si singur tocea singur in camera, el haladuia prin parcuri si pesteri seducand veverite si printese. Frumosul nu are timp sa citeasca. Frumosul are intalniri, chermeze, party-uri. Frumosul e invitat in lumea buna si apare la televizor. Uratul il vede si doar tanjeste sa fie acolo. Uratul stie ca e mai destept si in mod normal nu ar avea ce sa caute acolo, la televizor. Cu toate astea, undeva in adanc tanjeste. Tanjeste dupa ceea ce n-a avut niciodata si nici nu va avea: frumusetea. De aceea a inventat ”cine ma place, ma place si asa”. Sablon cu care plezneste rapid orice frumos ignorant. El, uratul ignorat. Frumosul in schimb tanjeste dupa inteligenta pe care n-a avut-o si nu o va avea nicicand. N-o recunoaste si nici n-o stie. Ar fi aproape fericit daca uratul nu i-ar topai acid in ureche, plin de sarcasm si venin. Pentru frumos, “viata e frumoasa si merita traita”. Chiar daca ceea ce numeste el viata e doar un surogat in comparatie cu viata uratului.
Dumnezeu sa va inteleaga.
