Un timp afara

…..prietenului moldovean din aeroportul din Viena care juca barbut in asteptarea avionului 

M-am intors plin de ura. Iar. Din ce in ce mai multa ura. Si greata. Pentru badaranii care suntem. Pentru lipsa de bun simt pe care o afisam cu ostentatie oriunde am fi. Cu atat mai mare e badarania cu cat locul e mai curat. Cu cat oamenii din jurul nostru sunt mai oameni, cu atat trebuie sa ne facem cunoscuta si auzita prezenta. Trebuie sa facem cunoscuta prezenta turmei. Nu putem sa stam singuri cu noi si sa cadem in adoratie. Pentru ca singuratatea e pericolul descoperirii. Suntem in pericol de a fi codasii clasei. Asa incat facem doar ce stim cel mai bine. Inca din pruncie, din scoala generala, din fata blocului, din nastere. Furam. Furam aparente. Si facem si o gasca mica. Pentru ca nu ne place sa fim singuri. Nu suntem in stare sa fim noi insine. In pericol de a redeveni ceea ce nu am fost niciodata. In pericol de a ne transforma din gandacii care suntem in fiinte cu spirit si suflet. Instinctul de turma ne aduna unii cu altii inca din aeroporturi. Din autocare. De la intrare in metrou. De la micul dejun. De oriunde e cu un metru dupa vizuina. Spiritul de turma il manifestam in oricare loc public. Ne conservam instinctiv micimea. Ne aparam cu dintii complexul sacoului de carpa. Ne respiram fluidele in cozi mici sau gramezi mari. Frustrarea de a fi roman o echilibram printr-un comportament virulent agresiv instinctiv. Suntem romani si ni se rupe. Suntem romani si cine indrazneste sa spuna ca suntem tigani, si-o ia. Suntem romani chiar daca suntem moldoveni. Suntem romani si trebuie s-o afle toti ca suntem niste animale. Scuze, nu voi ptr a jigni animalele. Suntem niste vite. Suntem romani si nu ne e rusine sa fim ceea ce din pacate suntem. Din pacate suntem romani.

Din viata, scapa cine poate. Din hoit, doar cine merita.

~ de amoozzooma pe ianuarie 8, 2008.