HB

Am obosit de-atata plastic, am obosit de iar senzatie de fals in varful degetelor care oricum nu mai simt. Mi-e dor sa scriu cu un creion. Pe hartie. Mi-e dor sa simt moliciunea unui 2B si mirosul unui HB. La fel cum mi-e dor de mirosul cartilor din biblioteca. Perversiunea de dumnica: m’asez in fata bibliotecii, pe jos, picioarele incrucisate, lumina mica, nor de cafea la orizont si in fata mea un teanc de carti. Neaparat vechi. Cele mai vechi. Prafuite. Le desfac usor si le miros. Trag adanc in piept mirosul de copilarie si bland. Mi-aduc aminte de prajitura bunicii. Inchid ochii si adanc trag in piept. Nu mai sunt acolo, in fata bibliotecii. O secunda, doua, trei. Zbor spre inapoi. Putin praf, putin holul intunecos dintre sufragerie si living-ul bunicului ( uite, chiar si o pata aici, pe pagina ), putin decembrie cu miros de cozonac facut in casa, putin trecut de lemn milenar imbatranit. Timp la timpul trecut. Atunci cand autentic si profunde lucrurile inca erau. De aroma atavica. Senzatia nedefinita de liniste de dinainte de a te naste. Lichidul amniotic. Cand in lichid pluteai si totul prin lichid la tine ajungea. Departe si-atat de-aproape totusi de tot. Nu amintire de sanul mamei. Ci mai de inaine. Mult mai de inainte. Inainte de a te naste. Cu mult inainte. Departe, de undeva din adanc. Liniste si inca ceva. Ceva mai departe decat poti tu sa-ti amintesti. Nu! Aici e vorba de altceva. Ceva ce poate odata o sa-ti povestesc. Sau nu. Perversiunea suprema spre linistea de dinainte de nastere. Acum insa, duminica, e dimineata si doar aroma de creion ce-alearga pe hartie. Miros de carte veche. Mi-e dor si drag si nu stiu si de ce. De cine. Mi-e bine o secunda. Am nevoie de mirosul cartii vechi. Am nevoie cand si cand sa simt creionul pe hartie. Am nevoie sa simt ca inca lucruri sunt. Daca nu afara, macar ascunse in adanc o sa le tin. 

~ de amoozzooma pe noiembrie 12, 2007.