totul e doar un joc

am un hobby. ma autdistrug zilnic. sarcasmul imi este satisfacut. incerc sa vad cat a mai ramas pana se rupe firul. hoitului. fortez totul in cele mai variate forme: praf, alcool, pastile, ierburi, chimicale. din ce in ce mai mult. din ce in ce mai departe.
totul e chimie. totul e un joc.
posibil cu final asteptat.

limbaj explicit

Zilnic, saptamanal, lunar primesc mailuri in care pasarici din nationale si multinationale folosesc ceea ce s-ar putea numi limba romana de lemn. Contopirea limbii romane cu un rahat de engleza de secretariat si agentie. Sociabilizarea naturala a cuvintelor care nu spun nimic.
Si nici macar asta nu ar fi problema cea mare. Problema apare in momentul in care cunosti personajul, o vita cornuta, care-si da aere si atitudini pentru ca felationand acolo unde trebuie, a ajuns in zona dorita. Un sefulet, o sefutza pe cine stie unde.
Si neicanimenii astia, care scriu cu doi de “i” cand ar trebui sa puna unul singur, care despart cuvintele d’ampulea si fut gramatica si tot ce tine de un elementar studiu din primii sapte ani, grobieni cu care sunt nevoit sa ies pe la terasa sa fac “public re(fe)lations” si de un mitocanism maxim, care folosesc persoana a doua singular cu ospatarul sau casierita, ei bine, taranii si tarancile astea proaste imi trimit de pe postamentul lor mailuri in care aunta lucruri. Pitch-uri castigate, pitch-uri pierdute, trageri de urechi, sublinieri etc etc.
Si de tot atatea ori imi vine sa le dau nu raspunsul pe care-l dau ci Celalalt raspuns, raspunsul du’te’n pula mea de vita cornuta etc etc.
Astfel incat, ca sa-mi pastrez sanatatea mentala si zambetul pe buze, am sa scuip aici mailurile venite de pe la cine stie care pasarici si soricei de laborator, cu raspunsurile pe care as fi dorit sa le dau. Scuip aici, vomit aici, mictionez aici. Pe ei, ele, lume, viata. Imi ajut frustrarile si-mi infrunt obsesiile. Nu am sa mor pentru ei pentru ca nu merita. Nu merita o moarte la fel cum nu merita nici o viata. Pentru ca Viata e misto si merita nu numai bauta, pastilata si injectata.
Momentan, fara nume, fara companii. Dar, si maine e o zi, nu? Posibil.
Orice asemanare cu personaje sau situatii reale nu e deloc pura intamplare.

MAILUL UNU – PREZENTAREA
Dupa ce ai prezentat un proiect, astepti rezultatul pitch-ului. Daca nu ai avut pila unde trebuie, adica niste bani intorsi in punctele esentiale, nu iei decat sfantul mail peste bot:
” Dragii nostrii,
Din pacate, la acest proiect nu vom colabora cu voi. Decizia noastra a fost grea si au fost luate in considerare toate elementele ( buget, prezentabilitate, fezabilitate etc ).
Speram insa ca viitoarele colaborari vor fii la fel de fructuoase si incununate de succes ca pana acum.
Multumesc,
Bogdan“
In termeni mari, cam asa suna mailul de “Multumim, la revedere”. In general, tu dle Bogdan care ai invatat sa futi limba romana in termeni metalici precum o vidanja moderna care inghite rahatul cu maxima eficienta si rapiditate, si asta pe vremea cand inca nici n-ai invatat a o scrie corect vreodata, ai putea simplu sa ne sugi pula.
Dar, ca sa revin: nu platesti, nu castigi. Nu ai pila, esti un prost. Banii se intorc acolo de unde pleaca.
Faptul ca peste doua luni iti vezi proiectul tau pus in practica, ( cu doua trei mici modificari, astfel incat sa nu poata fi nimeni acuzat ) dar de altii, nu mai e o surpriza pentru nimeni. E o practica des intalnita in sfanta economie multinationala romaneasca.

MAILUL DOI – PITCH-UL
“Draga Razvan,
Am analizat cu mare atentie propunerile voastre si FB-ul nostru il veti avea cel mai tarziu maine. Mai multe echipe de la noi au studiat variantele propuse de toate agentiile si ne-a fost peste masura de greu sa luam o decizie. Maine la prima ora vom anunta agentia castigatoare.
O seara excelenta,
Mirela”

Citesc mailul si stiu deja care va fi raspunsul de maine. Stiu cine sunt “echipele” care au “analizat” si care sunt “variantele” greu de ales. Stiu prieteniile si spagile. Scrasnesc din masele mai ales pentru ca stiu personajul Mirela si ce rol de marioneta are. Dau reply mailului si scriu:

” Draga Mirela,
Te rugam ca impreuna cu FB-ul oficial sa ne trimiti si cateva guri in pula, ca avans(uri) la contractul cadru pe care intentionam sa-l ardem in Piata Victoriei, alaturi de hoiturile voastre triste. Ne bucuram ca ati analizat cu atentie, lucru pe care deabia asteptam sa-l facem si noi cu voi: sa va ANALizam nu numai cu atentie dar si regulat si vartos.
In speranta unui raspuns (sero)pozitiv,
Cu multumiri,
Razvan “

Nu am dat “send”. Mi-a fost insa mai bine. Am varsat putin si acum e soare.

caine de vara

ploaie de vara. ma prinde afara. imi place sa privesc picaturile explodand pe asfalt in lumina farurilor.
miros a caine ud.
cainii de ce nu miros a oameni uzi?
sau miros dar nu sunt eu de nasul lor?

de cheshire

clienti care vor lucruri in doua zile. ne dam peste cap, ne umplem de draci, murim ca niste tampiti in zeama nervilor proprii, lamurim tampitii si facem ceea ce ni se cere. la nivelul de platina cerut. cu bani pentru plastelina. clientul e multumit. se termina actiunea, conferinta, simpozionul, premierea. trec doua saptamani.
si azi mai asteptam banii.
pentru ca suntem buni la a cere. cand vine vorba de plata, sa traiasca sfantul asteapta cel romanesc.
si nu e o caracteristica romaneasca: francezi, greci, ceceno ingusi. toti o apa si-un pamant.
business se numeste.
visez inca momentul in care ma ridic zambind de la a optsutamia oara intalnire in care discutam buget, layout-uri, productie, premii etc etc si dupa sfantul cap in gura doar un scuipat sa mai las in urma mea.
si zambetul. neaparat zambetul.
de cheshire.

celula

ai fi aproape amuzant daca nu ai fi jalnic si patetic de-a dreptul.
sa balmajesti cuvinte despre iubiri, sperante, jumatati, citate, poezii. balarii.
divina comedie e doar o comedie. tu, el, eu, doar niste pioni. daca nu reusesti sa traiesti cu demnitate, macar incearca sa mori artistic.
oricum universul nu e interesat de a ta celula.
contradictie: pion, dezinteres.
cine deci?

ca c’est paris!

colega mea ioana s-a trezit. s-a trezit la metrou ca n-are nici un ban la ea. banii ramasesera in pantalonii de acasa. orgoliul, rusinea sau dracu’ stie ce au facut-o sa mearga pe jos pana la (blow)job.
anul trecut, in metrou, paris. dau sa intru printre bare. o frantuzoaica intre doua varste ma abordeaza detasat, zambind si ma roaga sa o las sa treaca impreuna cu mine pentru ca si-a uitat banii acasa. zambesc la randul meu si, pentru ca am mai multe bilete, introduc unul in aparat si o poftesc sa treaca. imi zambeste, trece. imi multumeste. intru si eu. o luam pe culoare diferite. metroul din paris, serpuitor si mare. raman intr-o intersectie de coridoare cu harta in mana. din directia opusa apare frantuzoaica mea. zambind ma intreaba daca ma poate ajuta cu ceva. zambind ii raspund ca nu. tocmai m-am lamurit.
“au revoir”
“au revoir”
ca c’est paris!
lucrurile simple si umane sunt atat de minunate.
noroc ca nu mai suntem in stare sa mai fim umani. nici eu, nici tu.
daca ne fura calul de la caruta?
ce-o sa zica lumea?
nu, eu nu ma cobor la!
eu?! niciodata!!!
pentru ca noi nu suntem Eu. suntem doar eu. sters, prafuit, acrit, balonat, inveninat. un eu fara identitate. o masa amorfa de umbre taraitoare. eu, tu, ei. din luni in luni. pana la victoria finala. despre care universul nici ca stie, nici ca e interesat.
si-are toate motivele sa nu fie.

succes!

cine nu observa amanuntele si semnele, cine e superficial, merita s-o ia peste bot. istoric vorbind. si mai ales statistic.
cine observa amanuntele si semnele dar nu le ia in seama, cu atat mai mult merita sa muste tarana.
“de ce eu?”, “de ce mie?” iti sunt destinul.
oricat te-ai minti. lucru pe care stii sa-l faci atat de bine.
succes!

drum

nu conteaza daca mori singur sau cu cineva alaturi.
important e cum ajungi pana acolo. drumul conteaza, nu finalitatea.
ca si fericirea: un drum, nu un scop.
viata, moarte. drum, finalitate.

prezent

cu cat viitorul e mai intunecat, cu atat trecutul devine mai luminos

la timp

chiar daca nu apartin acestui timp, nu prea mai am timp.
cand voi ramane complet fara, e timpul sa dispar.
la timp.

duca-se

o dusa si o venita. 2 mai, vama veche. 2 mai: pe plaja rulote. patru corturi doar. goale. in rulote, in fata lor, langa ele, familii. copii. masa de pranz. chiote. apa plina de alge. nu se poate intra in apa decat dupa camping, in dreapta. unde dealtfel se si inghesuie onor poporul. cu burti, nashe, mame, tati, bunici. tristete. ies din zona camping ( 20 ron/pers, 5 ron ( poate 8? ) curentul, inca vreo cativa parcarea ). dusuri “calde” ( zice mamaia care percepe taxa de un leu pisharea ). nu incerc. doar imi las lichidele in mare. dispar din zona plaja. e prea trist. la fedia chitit pe icre de crap si hamsii cu mamaliguta. dau sa intru. pare cam pustiu. cand sa, hop! apare fedia: “sunt beat mort. eu sunt fedia si azi am baut!”; “bine fedia, hai sa traiesti. mai trec io pe la matale anu’ viitor”; lipovean ce se respecta, fedia nu s-a schimbat deloc de douazeci de ani. acelasi munte. ne imbratisam, ne pupam, ma rupe. ma duc alaturi. icre de crap si hamsii cu mamaliguta. desigur mujdei. eu singur musteriu. pe plaja familiile mananca pufuleti si beau apa. 17 ron. durata sederii in 2 mai: 43 minute. magazinul deschis nonstop din “centru” a ramas. au mai aparut lucruri pe dreapta si stanga: cazari, campinguri, butice. putina lume. ora sase dupaamiaza. nu mai dau si cu nasul prin vama. deja m-am lamurit. la zece seara sunt in acelasi infect bucuresti din care am plecat cu speranta la ora douasprezece. din poinier, de la rond din mangalia, mi se lipesc de mana trei shubereci. doi cu branza. unul cu carne. neschimbati. ii infulec cu nesat. identici identici. da, asta e gustul fericirii. trecatoare. spuneam. ajung acasa in aceeasi gretoasa capitala cu portbagajul plin de corturi, bidoane, cabluri, oale. nu mai am stare, chef, putere sa il mai golesc. il las asa, plin, pana imi iau concediu. departe de lumea dezlantuita si desantata. in creierii muntilor unde talpa gretoasa de familist si toapa nu calca. frica pazeste pepenii si statul familia. duca’se dracului si statul si familia.
revin.
2 mai a murit odata cu tineretea mea. iubirile nebune de pe plaja se odihnesc acum pe fundul marii. la suprafata doar alge si moluste.
duca-se. unde s-a dus si michael.

nota interna

toti angajatii procter and gamble sunt urati.
toti angajatii mcdonald’s sunt stersi.
pentru ca frumusetea iti face mintea sa zburde. sa viseze. si n-avem aici timp de prostii. time is money.
la procter and gamble, la mcdonald’s.

comment

las comment-urile deschise pentru ca sunt masochist din fire. neintelegerea si interpetarea umana si dulceaga imi umplu fiinta de greata si asta imi aduce satisfactia. finalitatea cea cautata. orgasmul suprem amestecat cu pisatul final al spanzuratorii. m-am nascut in sange, mor in rahat. fierea care’mi umple vintrele si mi se revarsa’ntre masele. deci.
multumesc

putini dar buni

revad casete de acum cincisprezece ani. vad urmele lasate de timp. o treime din personaje sunt deja oale si ulcele. urmeaza alte ulcere. si cancere. ma minunez de mine, de tine, de ei. revad morti, aud muribunzi. urmez. urmezi.
interesant e altceva. doua tipologii: cei peste care timpul s-a oprit si nu mai curge, neschimbatii, ca atitudine, vorba, port. si ceilalti: buhaitii, uratitii, lasatii, ghebosii.
evoluatii, intineritii, infrumusetatii, mai viii ca in tinerete, ca atunci, ca acum cincisprezece ani, doar putini.
putini dar buni.

romaneste’ti spun..

programul fix de lucru al magazinelor din bucuresti: deschidem la fix adica la si un sfert; inchidem la fix adica la fara cinci
romaneste’ti spun..

pentru ca liniste sa ai

si lasa trecutul sa doarma in al lui praf, nu-l mai rascoli atat.
pentru ca liniste sa ai.

animal

atatea lucruri care nu ma intereseaza. si trebuie sa le aud. zilnic.
nu, nu trebuie.
astfel incat anunt ca nu ma intereseaza. sunt serios. nu glumesc. ei se prind ca nu glumesc. inteleg ca nu ma intereseaza. in ciuda acestui fapt, ma napadesc, ca si cand ceea ce le-as fi spus acum cinci minute nici c’ar fi existat vreodata. ca si cand nu as fi spus nimic. ca si cand n’as fi urlat la ei:”nu ma intereseaza, intelegi?!?!?!”. ei sterg cu buretele cuvintele, minutele, trecutul meu istoric de acum cateva fractiuni de viata si continua. continua cu lucrurile care nu ma intereseaza. ca si cand nu as fi fost prezent in decor. eu, ghivecul din colt. ei, dupa o mica pauza, continua.
da, pentru ca totul e atat de stupid incat ceea ce pentru mine pare absolut de inteles pentru ei nu. trebuie sa fiu explicit nu implicit. trebuie sa fac desene. pentru ca e greu de crezut ca nu intereseaza si ca nici chingile sociale nu mai sunt valabile. nu poti, nu-i asa, sa arunci adevarul crud in fata. atat de crud incat nu-l crede nimeni. asemenea adevar nu se arunca in fata ca un scuipat. in societate, adevarul cel adevarat se ascunde, se pudreaza, se coloreaza. el nu se spune: “nu ma interesezi”, “esti doar un prost”, “iti pute gura” etc etc. nu, lucrurile astea nu se spun explicit. ci implicit. cu perdea.
ptr ca nu suntem animale, da?!?
sunt doar un animal. pentru ca merit.

30 iunie 2007

am revelatia ca peste exact o saptamana, jurnalul asta, testamentul asta, notita asta de blog face doi ani. cuvinte scrise cu rahat pe kurpapir. pe peretii budei zilnice. sau cuvinte smulse din adancuri. pline de sange. imprimate in albul ochiului. privesc inapoi cu indiferenta si deloc cu manie. revizuiesc cifra doi prin istoria trecutului. o cifra tocmai buna, o cifra repetitibila. de prea multe ori ca sa nu o iau in seama tocmai acum.
ma gandesc sa ucid dracului blogul asta. statistic istoric vorbind, odata la doi ani ucid ceva, nasc ceva. pentru ca anii se masoara in cuvinte. si pentru ca anii nu pot sa-i sterg, nu-mi ramane decat sa ma razbun pe cuvinte.
mai am timp o saptamana.
ma gandesc, da, ma gandesc.

‘oi fi gravida?

merdenele obosite. la aviatorilor. toti, cu pohta in gat, am navalit la metrou. fara sare, fara piper. coapte pe jumatate. nu tu crocante, nu tu mai facute, nu tu nimic din amintire. bleah!
cand cele mai bune si crocante merdenele care au existat vreodata se faceau la capatul lu’ 14, la cosmos. doi lei. si un sirop de cirese cu sifon din spatele blocului 5. rai, paradis.
posturile astea au inceput sa aiba aroma de copii biafrezi.
‘oi fi gravida?

ploaie de vara

pentru o clipa mi-a mirosit a toamna. poate privirea, poate gri-ul, poate sunetul. a toamna mi-a sunat pe dinauntru. si-a iarna mai apoi. cu brad, cadouri si craciun. doar o clipa. am tinut-o cat am putut. pufff!!!
e doar ploaie de vara.

mi-e pofta

pofta de covrigi cu mac, foarte sarati, foarte calzi, pe care stii ca nu-i bine sa-i mananci dar pe care ii pohtesti pana in prea maduva pentru a nu-i infuleca aburinzi, pana la satietate;
mac intre masele, mult mac; coca calda, covrigii atarnati pe sfoara, miros intens, puternic, din adancurile copilariei cand pe scari de bloc mirosea a cozonac iarna si a coca in casa framantata;
da, mi-e pofta!

nu stiu, mi se rupe, nu ma intereseaza

maine e luni. gata.
incepand de maine, m-am hotarat, devin tampit si nesimtit.
chestia asta insa, hotararea asta, e ca: “de maine ma las de fumat!”. nu e zici si facut. sa devii nesimtit necesita munca si antrenament din greu. necesita respiratii adanci si repetitii zilnice. e cu regim de austeritate si maxima vointa.
doar cei dotati cu maxima determinare pot deveni tampiti. sa devii prost este visul de aur al oricarui destept. bine ca esti tu destept! e premiul, e coronita de la sfarsit de chin, e scopul pentru care merita toata fibrilatia: de maine devin tampit.
mai greu decat sa te lasi de fumat, inteligenta si bunul simt sunt droguri care-ti macina sinapsele si nu lasa nimic in urma. de la sinapse pana la cardio si vascularo nu e decat un pas. pe care il faci zilnic. si te intreb atunci: de ce dracu’ te chinui asa cu drogurile astea daca nici macar nu ti-e bine? lasa-le dracului deoparte, inceteaza si cu desteptaciunea ta tampita si cu acest bun simt fara rost.
daca nu ti-as spune, ti-ai da seama ca sunt destept? daca nu ti-as spune, ti-ai da seama ca am bun simt?
nu, maine e luni.
incepand de maine o sa-mi demonstrez ca am vointa.
o sa (re)devin atat de tampit si de lipsit de bun simt pe cat de mult merit sa zambesc fericit in piata publica, la terasa, acasa, pe buda, cand fac sex.
repetitia pana la epuizare si tocire: “nu stiu, mi se rupe, nu ma intereseaza”
propozitia de aur: “nu stiu, mi se rupe, nu ma intereseaza”. triunghiul verbelor de aur. sau, ma rog, triunghiul de aur al verbelor. whatever.
uite, deja am inceput. vezi? pot!

nimicuri

in timp de razboi, in timp de calamitate, in timp de disperare si miros de moarte, instinctul primeaza. restul, atunci, devine doar cenusa.
si noi acum ne dam cu capul de pereti din nimicuri. prostii pe care le ridicam la grad de importanta.
pierdem atat timp pretios cu degeaba.

ciclic

femeia care-ti apare brusc in cale, dispare la fel de brusc din cale.
aparitia-i e motivata doar de existenta unui loc de unde sa dispara.
pentru a aparea in alta cale.
neliniste ciclica. fel de a fi.

client service

scriu din ce in ce mai client service. fraze goale si invartite. melanj puhav de angloromana. ma surprind avand “disponibilitati” si asteptand “feedback-uri”. multumesc si urez uichenduri linistite. degetele mi se transforma in tastatura si bugete in excel. ochii nu mai sunt buni decat pentru mail-uri. cand cade netul, intru in parkinson. nu mai pot primi mailuri. viata mea nu mai are sens. fara mailuri, feedback-uri, nu mai vad nici un motiv.
ma prostesc pe zi ce trece si nici macar nu-mi pare rau

koop koop island blues

cand ai alcoolul in fata, in vene, in sine
in loop sa fie..

deviant

atat de multa suferinta. atat de multi cretini. lumi atat de diferite. atata chin. atata gol. atat nonsens. atat nimic.
si blestem zilnic. imi incarc o karma. pentru ca merit. intr-o ruga si-un blestem.
blestem ca sunt, ruga ca esti.
cateodata mi-e prea mult de atat de. de mult din tot.
noapte acum. simt durerile-ti. aud suferinta. ochii care plang, ochii care simt, durerea care sfredeleste. viata disparand.
cu fiecare ruga, cu fiecare gand. nimic altceva decat suferinta pura.
si peste tot si toate, zambetele lor. hiene. nu suferinta, nu gand, nu stare, nu simtire, nu nimic din nimic. ele intre ele.
nu, n-am sa intorc nicicand obrazul.
nu, n-am sa le zambesc a iubire.
nu, n-am sa cunosc intelegere.
asa cum nici pana mai acum n-am fost asa.

pluralism

te uiti la televizor. la robert turcescu. si alti analISTI. citesti ziarele. esti un/o tip(a) informat(a). ai invatat cuvinte noi. ai gas(cacu) care mergi la motoare, club a si la terasa actorilor. stii ce inseamna “cenzura” si, mai ales, “libertate”. dai cu un cuvant in celalalt, rostogolesti motive, folosesti limbajul articulat si ai opinii. si pareri. despre ce inseamna libertate. despre si cum se serveste ca antreu cenzura. tu stii. te exprimi. pentru ca esti intr-o tara libera. ai mai invatat si verbe.”pot”, “am dreptul”, “stiu”.
si pentru ca poti si ai dreptul, stii ce e libertatea si cenzura astfel incat ti se pare ca opiniile tale merita atentia.
nu. aici si aiurea, acolo unde intr-adevar conteaza, nu contezi mai mult decat un rahat de caine infratit cu natura.
ca sa nu uiti, darie.

perechi perechi

am capatat manii ciudate. varsta pesemne. cand nu dau ture pe role, zac la intrarea in herastrau si ma uit la oameni. in popou, in fund, pe bordura. eu. nu ei. imi place sa simt iarba in palme. bordura care-mi sustine onor dorsalul incercuieste un petic de iarba. obosita, prafuita, plastifiata. nenaturala si chimica. dar, iarba. imi place sa stau aplecat pe spate, cu mainile sprijinite in iarba. ore intregi. privesc spectacolul strazii. si-mi imaginez. si-mi comentez. urati, urate, mici, mari, in roz sau costume. asteapta, se intalnesc, pleaca, se cearta, vorbesc la telefon, se invart. pe role, biciclete, triciclete, scutere. spectacolul lumii. grasi, umflate, slabe, razand, vesele, tristi. urati. majoritatea urati, ce dracu’ se’ntampla? frumosi, cam 2%. o pereche misto la fiecare douazeci de minute. statistic vorbind. si nu, nu e vorba de frumosul tamp si gol. privire, cautatura, atitudine, vorba, port.
din ce in ce mai putina lume care reuseste sa-si tina frumusetea in fraul timpurilor astea cretine.

balcanic

caracteristica: luam lucrurile in mod personal.
pur balcanic.

visul

construiam o autostrada. undeva intr-o tara araba. cald, foarte cald, praf. mult praf. si cu toate astea vorbeam de autostrada spre mare. toti muncitorii arabi aveau telefoane mobile verzi. de armata. mici. clasice. invelite intr-o protectie. groasa, kaki. urata. toate telefoanele mobile erau la fel. nu toti erau arabi. majoritatea. la constructia autostrazii s-au folosit la un moment dat zeppeline. zeppeline mari. fiecare putea cara trei sute de kilograme. si erau cu zecile. carau materiale de colo colo. eu printre toti, prin vanzoleala cautam sau asteptam ceva. arabul cu care am mers prin oras era simpatic. orasul, locurile erau destul de distruse, sarace, urate. case mici, soare arzator, praf, mult praf. si mergeam cu masina sau ne opream pe coline pentru ca arabul sa poata vorbi la telefon. telefonul suna tot timpul. la un moment dat am schimbat arabul ghid cu masina lui gen dacie cu un alt arab, cu o alta masina dar cam identica. o colina, un pod. ne oprim dupa pod, aruncam o privire dupa colina. arabul la mobil vorbeste. dupa colina, in jos, ceva ca o inchisoare dar nu e inchisoare. in timp ce vorbeste la mobil, arabul imi arata ceva cu mana, in jos, spre inchisoare. nu inteleg. vorbeste continuu la telefon. se apleaca, ia de jos un pietroi. destul de mare. il arunca de sus, in jos. bolovanul cade cu zgomot pe prispa casei inchisoare. un arab iese si uitandu-se spre noi incepe sa injure ceva.
ma trezesc brusc inghetat. am uitat deschis aerul conditionat.

prietenele mele, testoasele

si pentru a nu stiu cata mia oara reusesti sa ma umpli de spume prin simpla existenta. iti explic, iti spun, iti fac desene. o tii pe a ta, superioara si atotstiutoare. doresti sa-mi demonstrezi ca adevarul tau si numai al tau e cel adevarat si ca de fapt eu altul sunt, nu cel care-ti spun ca sunt. si de manutza ma iei si ma mangai pe cap. si iti explic ca atingerea ta imi repugna si cauti intelesuri ascunse in spatele cuvintelor pe care ti le spun/scriu negru pe alb, rosu pe verde, albastru pe galben: esti urata, grasa, intelectuala, rea, netrimata si baba. din oavarele-ti pline de viata doar amintirea a mai ramas. nu ma interesezi. continui sa marsezi, sa conchizi, sa fii la fel de rea cum tocmai ti-am spus ca esti. iti spun sa ma lasi in pace, in durerile si singuratatile ( sau nu ) mele. topai in continuare, nu te lasi. nu am nici un motiv sa-mi argumentez spusele fata de tine. chiar daca musc momeala si aproape ajung sa-ti dau explicatii. tie, expiratei testoase. si pentru ce? nu am comunicare cu tine, sueta nu ma relaxeaza, nu intelegi nimic din blogul asta dar deja stii tot, nu imi place respiratia-ti fetida si nici mirosul de pamant reavan pe care il lasi ca o boare in urma. cand, dintr-o miscare, iti rup maxilarul, fara a te anunta, ramai doar cu semne de intrebare. cuvinte nu mai sunt de adunat, spus, intrebat. decat maselele pe jos. si continui, pana in panzele albe. pana la extinctie. si le faci si pe astea negre. si pe masura ce te detest si-ti urlu ca esti puhava si goala, piele atarnanda si gretoasa, tot vii, tot vii. e in natura ta smochinita sa te manifesti asa la varsta asta. te inteleg ca hoit. nu inseamna ca trebuie sa te suport. in cele din urma, dupa ce-mi umplu seva de venin prin a-ti suporta parfumul greu si ieftin cu care-ti pudrezi labele de gasca, renunt si ma car dracului si mai abitir in barlog. sa-mi mangai muzele.
ca veni vorba: stii ca exista si piele mult mai fina ca a ta? pe care inca nu ma satur sa o adulmec.

leaving las vegas

sambata dimineata. foarte dimineata. brusc setea revine. de ani si ani de zile nu am mai avut-o. ma simt cotropit, napadit. scurt, intens, acut. setea. de vodca. doar votca. nu bere, nu vin. votca. un pahar la inceput. oricate altele dupa. nu am in casa. nu ma panichez. era sutul de care aveam nevoie pentru a-mi misca hoitul. imi trag pe mine blugii mei rupti in toate partile esentiale, nu ma mai uit ce alt tricou rupt si jegos am pe mine. nu m-am spalat nici macar pe dinti. nu mai conteaza. iau cea mai murdara masina din parcare. mercedesul. vechi de cand lumea. cu un zgomot cat o lume intreaga. verde. ca si mintile mele. cu toate actele expirate de mii de ani. pleaca la cheie. opresc la megaimage. familisti, mame, bunici. miroase a proaspat spalat, a sambata dimineata, a familie, casnic, natural, uman, social. cosuri pline de salam, branze, rosii, sampoane, tampoane. cosul meu e mare. deci, cu atat mai gol. doua sticle de vodca, un borcan de castraveti. printre oameni si cosuri pline retraiesc brusc secvente din leaving las vegas. desigur, la casa se strica si cantarul. casierita bate gresit, aparatul sucomba, agitatie in furnici, lumea asteapta linistita. ma gandesc sa le crap capul cu sticla, sa o las si sa ies, sa ma apuc sa o desfac brusc si sa o dau pe gat pana imi vars bruma de mate peste fata bovina a clientei din fata mea. setea e din ce in ce mai mare. problema se rezolva in cele din urma. ies dintre oameni, magazine. ma smulg din societatea de consum ca din noroi. trag aer in piept. soare, racoare. presimt o zi excelenta. sambata ora zece. opresc la farmacie. casierita se scuza: nu are sa-mi dea rest la un milion. nu s-au facut vanzari si n-are schimbat. ma ingalbenesc iar. simt broboanele de sudoare pe frunte. scap cu cardul. aproape fug din farmacie. in casa. trag obloanele. intuneric. aer conditionat. simple minds urla in boxe. da, viata merita traita, sunt fericit. savurez incet prima gura de trotil.
incet, incet, realitatea dispare.
e sambata. e bine.

prosti urati

numai urati si prosti oriunde vezi cu ochii.
da, doar noi suntem singurii frumosi si destepti.

mozart and the whale

“ha..du-te acasa si te voi suna”
da, stiu ca nu mai ai stare de un iarasi film romantic; stiu ca iar te uiti pe bucati, stiu ca nu mai ai rabdare, te inteleg ca nu mai te poate tine nimic decat ceva easy, soft, de sambata seara. si cu toate astea imi fac bucuria catre mine de a-mi scrie aici, pe lista, pentru zilele cand am sa uit de ce am o lista: mozart and the whale.
cu de la andra citire..

o tara

si raman la ideea mea ca asta e o regiune. regiunea bordurilor si a termopanelor.
atat.

mori

citesc pe nu stiu care blog: “e usor sa mori. mai greu e sa traiesti”
pe bune?! mori atunci. si spune-mi cat de usor ti-a fost.
ce de vagauni de cuvinte inghitim zilnic. si mai ales scuipam.

bun sfarsit

eu n-am fost in stare sa-mi incep o viata dar’mite s-o si duc la bun sfarsit.

nu te nu ma nu da

nu amesteca vinul rosu cu vinul spumos. amesteca-l daca esti masochist.
nu trece pe rosu. treci daca spiritul de turma e cu tine. forta nu.
nu te scarpina la scarbavnic cand esti pe strada. tot nu te cred ca il ai.
nu plescai ciunga aia ca ultima rumegatoare. sau, daca o faci, macar umple-ma si de scuipat. lapte dai?
nu da din gura degeaba doar pentru ca ti se pare ca esti simpatic. nu esti.
nu te imbraca in roz din chiloti pana in bentita. strepezesti aerul.
nu-mi arata suncile prin colanti. nu ma inspira. decat la o omleta cu kaizer si cascaval. si ceapa. mai ales ceapa.
nu te fotografia cu telefonul in oglinda de la dulap. intotdeauna picioarele iti ies mici si capul mare. fesele nu-mi spun nimic decat faptul ca defecatia nu-ti e straina.
nu te fotografia langa covorul pus pe pereti de langa soba din coltul camerei. tabloul asta aduce a prispa si chirpici.
nu te fotografia cu ochelari. nu esti mai cool. nici fara. esti si mai si.
da, imi place. imi place sa-ti vad ceafa lata asudata si lantul gros atarnand viril. mirosul de transpiratie lasat ma excita amarnic.

mananc

mananc. la birou. la masa. singur in bucatarie. ma simt privit. nu numai de caine. mananc. privirea ma intreaba: “auzi, da’ sora’mea a comandat?”; “nu” raspund. si continui sa mananc. cascaval la capac, piure, vinete. mestec. plescai. mananc. cu coatele lipite. sunt privit in continuare. simt. incerc sa nu simt. nu-mi iese figura niciodata. privirea intreaba iar:”auzi, ce ti-ai luat?”; “vinete, cascaval, piure” raspund. iar tacere. si privire. personajul e mancaul grupei. nesimtitul trupei. mananc si sta si se uita in gura mea. nu ma simt. nu il invit. de prea multe ori si-a luat singur fara sa astepte invitatii. ptr ca e simplu, nesimtit si, in concluzie, fericit. de prea multe ori cand altii isi umpleau de doua ori farfuria, el doar de sapte ori. personaj clasic care te face tot pe tine sa te simti de rahat. il las sa inghita in sec. eu inghit in nervi. astept intrebarea:”auzi, dai si tu o bucata de cascaval ca sa vad cum e, sa stiu daca imi comand si eu sau nu?”, ca sa pot da raspunsul pe care-l visez de milenii:”nu!”. pe care nu-l dam niciodata de rusine. chiar daca alte persoane ar trebuie s-o aiba, tot noi simtim asta. pentru ca asa e’n tenis: nu e cum se potriveste ci e cum se nimereste. nu e la cine trebuie ci e la cei care n-au nici o vina. n-am fost niciodata genul care sa spuna “nu”. d’aia am ajuns si cum am ajuns… nu ma intreaba insa. simte. instinctiv, animalic, sunt lucruri care se simt. mananc in continuare. cu nervi. dar mananc tot. chiar daca nu mai pot. duc spectacolul pana la sfarsit. prelungesc momentul de inghitire in sec. sunt privit, mi se soarbe fiecare bucata de chifla, mi se linge fiecare furculita de piure. nu ma intereseaza. ma tin. mestec incet. nu ma uit spre personaj. il las in salivari si sucuri gastrice. sunt rau, sunt nasol, sunt hapsan. nu dau nimic personajului, nici macar o privire.
mare victorie: eu plin de nervi, el la fel de degajat.